PROTEST SINDICAL – 16.03.2018

greva japoneza 16.03 2918

Sindicatul National Sport si Tineret anunță declanșarea programului de proteste la nivel național, ca urmare a faptului că memoriile și solicitările de dialog înaintate Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Comisiei de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților, în care sunt expuse principalele probleme cu care se confruntă angajații din sistem au rămas fără răspuns. Tratamentul inegal și discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește salarizarea personalului din domeniile Sport și Tineret dar şi ignorarea propunerilor de corecție și a amendamentelor depuse, au determinat menținerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reîncadrarea personalului și comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1300 lei net, nediferențiat pe funcții, grade , trepte, gradații au dus la apariția unor situații aberante pe care le-am semnalizat în repetate rânduri.
♦ De asemenea, având în vedere si neplata salariilor angajaţilor în data de 14.03.2018, fără a fi anunţat alt termen de plată, anunţăm organizarea unui protest sub forma de – GREVĂ JAPONEZĂ în toate instituţiile din Sport şi Tineret, pentru data de 16.03.2018. Angajaţii vor purta banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de NERESPECTAREA de către angajator a obligaţiilor legale şi a celor stabilite prin contractul colectiv de muncă privind plata la timp a drepturilor salariale.

♦ Programul acţiunilor de protest pentru perioada următoare:

Grevă japoneză – 16.03.2018, Miting de la Ministerul Muncii – 28.03.2018 / Pichetarea unităţilor din Sport şi Tineret / Marş către instituţii – delegaţii SNST depun memorii cu revendicări la Guvern, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi la Camera Deputaţilor.

\"\"

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top